Femeia rănită grav după ce o traversă a unui pod în lucru în comuna Stoina, județul Gorj, a căzut, va fi dusă cu un elicopter SMURD la spital. Un alt muncitor este transportat la spitalul din Târgu Cărbunești, iar alți doi bărbați, răniți mai ușor, la spitalul din Târgu-Jiu.
Reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au anunțat bilanțul final după ce o traversă a unui pod în lucru în comuna Stoina a căzut.
Astfel, două persoane – o femeie și un bărbat – au fost prinse de traversa căzută, fiind scoase de către pompieri.
Alți doi bărbați au fost rănișți ușor.
Femeia care a fost rănită grav va fi preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din localitatea Stoina, un alt muncitor este transportat la spitalul din Târgu Cărbunești, iar alți doi bărbați, răniți mai ușor, la spitalul din Târgu-Jiu.
Inițial, persoana care a sunat la 112 să anunțe că o traversă a unui pod în lucru s-a prăbușit a informat că sunt șapte victime.
Podul este construit, începând din anul 2018, peste râul Amaradia, lucrarea aparținând Primăriei Stoina și fiind făcută de o firmă din Slatina.
Autoritățile din județul Gorj au trimis la locul accidentului mai multe autospeciale pentru descarcerare, un container multirisc destinat căutării-salvării de persoane, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe din cadrul SAJ.
Potrivit IGSU, o traversă a unui pod în lucru s-a prăbușit, fiind rănite două persoane, ambele conștiente.
„Inițial, din primele informații furnizate de apelantul la 112, s-au comunicat 7 victime”, sens în care autoritățile din Gorj au intrat în alertă. După ce pompierii au ajuns la locul accidentului, s-a constat că doar 2 persoane prezentau erau rănite, dar conștiente.
Cele două victime vor fi preluate și transportate la spital.
Una dintre victime este o femeie de 40 de ani, angajată a societății care face lucrările la pod.